Vladimir Tismăneanu: "Pentru N. Steinhardt, problema salvării se află în centrul meditaţiei filosofice moderne."

Din acest punct de vedere, pentru el, ca şi pentru Leszek Kolakowski, celebrul gânditor polonez, filosofia şi religia sunt inseparabile. Evident, nu e vorba de identitate, ci de necesitatea comunicării între aceste registre spirituale şi de recunoaşterea faptului că problema Binelui reclamă o analiză a chestiunii Răului, deci a demonismului în istorie. Lui Steinhardt, ca şi lui Kolakowski, marxismul îi apare ca o teologie seculară, un mesianism politic care urmăreşte să se substituie religiei tradiţionale. Comunismul a instituit cultul Turnului Babel, fiind de fapt un ersatz profan pentru nevoia de credinţă şi fraternitate. Scrie Steinhardt: „Secolul al XX-lea a văzut, în afară de calamităţ i, toate fumurile iadului şi demenţ ei, a văzut că iadul poate fi, că e în orice clipă gata să treacă de la virtualitate la închegare“. Concluzia este dostoievskiană: „Abisul, situaţiilelimită şi angoasa ieşită-n stradă şi postată pe la colţuri au arătat omului de rând al secolului al XX-lea că diavolul există şi că este aproape de el. Prin urmare, secolul al XX-lea e cel mai pregătit să devină creştin“. Aici, gândirea religioasă a lui N. Steinhardt, spirit deschis ecumenismului, se întâlneşte cu personalismul lui Emmanuel Mounier, cu existen- ţialismul creştin al lui Berdiaiev şi cu viziunea universalistă a lui Ioan Paul al II-lea. Este vorba de un creştinism care a interiorizat tragediile unui veac al lagărelor de exterminare şi al asasinatelor în masă, deci unul pentru care toate fiinţele umane, indiferent de origine, au dreptul la libertate.

Comunismul a fost o temă la care Steinhardt a revenit mereu, încercând să-i desluşească resursele emoţionale şi să-i lumineze abdicările sordide. Citind, la recomandarea lui Dinu Pillat, romanul „Maestrul