CFR a pierdut şi returul cu Bordeaux şi a ajuns pe ultimul loc în grupa A
CFR, alături de Anorthosis şi Bate Borisov, a adus o dimensiune prometeică într-o competiţie elitistă şi exclusivistă. Bordeaux, eclipsată total de Lyon în ultimul deceniu. CFR - Bordeaux, un meci despre insubordonare şi curaj.
"Cocoşul" Gourcuff, la al doilea cîntat în România, a împlinit profeţia lui Laurent Blanc: francezii au intrat în meci super-ofensiv. "Noul Zidane" a punctat din 6 metri după o centrare a lui Gouffran care a speculat lipsa de reacţie a defensivei lui Trombetta (6). 0-1 şi miracolele păreau să se lipească numai de glezna omului care ne-a spulberat visele şi la Constanţa. Clujul e însă o echipă reactivă. Periculoşi la fazele fixe, vişiniii au egalat imediat: Culio a executat o lovitură liberă de pe banda stîngă, Kone a aşezat o minge pentru Dani, care a trimis puternic, cu capul, sub transversală (9).
"Feroviarii" au căutat să mai profite de nesiguranţa lui Valverde. Portarul care i-a luat locul accidentatului Rame a ieşit greşit la un corner, însă Kone a fost blocat de Chalme în faţa porţii goale (27). Pînă la pauză, bordelezii aveau să revină în avantaj pe tabelă, Wendel trimiţînd în vinclu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri (38). CFR cădea pe ultimul loc al unei grupe în care începuse perfect. Şi mai avea doar 45 de minute pentru un nou foc de artificii.
"Capul" lui Peralta a fost scos însă, de la rădăcina barei, de Valverde (58), iar mingea trimisă de Cadu în faţa porţii a fost respinsă la timp de fundaşii lui Blanc. Tony şi De Sousa au ieşit accidentaţi, iar CFR trebuie să învingă din nou Roma pentru a prinde primăvara europeană.
Contre Cadu - Gourcuff
Cadu a încercat din start să-l pună la respect pe francezul Yoann Gourcuff. În minutul 3, portughezul de la CFR a intrat tare la vedeta lui Bordeaux, culcîndu