Deşi a îndrăznit, Munteanu a ratat aseară debutul în Champions League
Ce se poate spune după acest 0-2 de la Lyon, prin care Steaua şi-a luat la revedere de la Ligă? Că garnitura roş-albastră a pierdut onorabil pe terenul multiplei campioane a Franţei, ceea ce nu-i puţin. Dar nici mult nu e în condiţiile în care, cu excepţia unui sfert de oră ceva mai curajos din repriza secundă, Steaua a contat rar în economia partidei. Ea are meritul de a nu fi stat la cutie şi de a fi încercat să iasă la joc. Atît însă pentru că, În rest, a pasat des Înapoi Şi a contraatacat timid, fiind presatĂ În majoritatea timpului. Ca să învingi, în orice sport de echipă, îţi trebuie musai posesie, suport şi agresivitate. Din păcate, Steaua n-a arătat aseară nici una dintre aceste calităţi.
Mai e de spus şi că debutul lui Dorinel în Champions League a coincis cu un eşec, deşi noul antrenor din Ghencea chiar a îndrăznit în momentul în care i-a titularizat pe Tiago Gomes, pe B. Stancu şi pe Szekely, dar şi cînd, spre finalul întîlnirii, a forţat cu două vîrfuri împinse, cu Arthuro folosit lîngă Kapetanos. Schimbîndu-l după 35 de minute, Dorinel i-a dat o lecţie lui Semedo. Rămîne de văzut în ce măsură ex-clujeanul, parcă absent, a şi băgat-o la cap.
A reuşit însă doar cu Tiago, ce-şi poate reproşa şi el imprudenţa de la golul 1. Ştiind cum bate Juninho loviturile libere din afara careului, eviţi să-l faultezi la 20-22 de metri. Tiago însă a riscat şi brazilianul a deschis scorul, ba şi drumul lui Lyon către un succes logic. Menit să-l răsplătească pe cel mai bun, pe cel mai valoros.
E drept, şi Zapata a scăpat mingea aşa cum se scapă săpunul în cadă. Probabil, el va susţine că a fost mascat şi păcălit de zid, numai că datoria unui portar de nădejde e să apere, nu să explice. Dar mai intrĂ oare Zapata, care alterneazĂ intervenŢiile salvatoare cu greŞelile copilĂr