Duminica trecuta, in timp ce imi citeam, ca un pensionar constiincios, ziarul pe o banca in parc, bucurandu-ma de aceasta vara tarzie anuntand un dezastru climatologic, am fost acostat de un grup de fetiscane care imi propuneau sa semnez intru sprijinirea unui candidat PSD la viitoarele alegeri. Trebuie sa spun ca acela care-mi era astfel propus nu era nici cel mai senil, nici cel mai antipatic pesedist si, reducand lucurile la absurd, mi-am spus o clipa: "De ce nu?". Am avut de mai multe ori prilejul sa arat cat de dezechilibrat este spectrul nostru politic, cat de tare se simte lipsa unei stangi democratice, demne de acest nume. Fostul PD, convertit in partid cu linioara -- PD-L --, a respins o sansa unica de-a incarna aceasta stanga democrata atunci cand a parasit Internationala Socialista in care fusese acceptat.
Ar fi creat o alternativa credibila la PSD si ar fi putut deci sa polarizeze voturile unui electorat potential de stanga, caci exista o asemenea potentialitate intr-o tara unde, sa nu fie cu suparare, saracie si probleme sociale mai sunt cu ghiotura. Acum PD-L, asa-zis partid "de dreapta", se profileaza populist (termen bland, care ascunde pe cel de "demagogic"), sustinand teze de stanga cum ar fi marirea brusca a salariilor, lucru, economic vorbind, nesustenabil (o asemenea marire, se stie, ar fi imediat urmata de o inflatie care i-ar anula efectele).
Ramane, pe partea stanga a spectrului politic, PSD. si, continuand sa meditez pe banca din parc dupa ce respinsesem oferta acelor "fane" ale relativ tanarului candidat pesedist, m-am pus in pielea unui om care ar avea, cum se zice, "inima la stanga"; mi-a fost mila de acest erou necunoscut. El este inca si mai vaduvit in pulsiunile lui electorale decat un autentic alegator de dreapta. Sa zicem ca acesta din urma, trecand peste coruptie, acceptand totusi ca este un rau inevitabi
