Hollywood-ul, locul în care a fost văzut pentru prima dată un preşedinte american de culoare – e adevărat, doar pe peliculă - a pus serios umărul la campania lui Obama.
În timpul precampaniei senatorului de Illinois, nu mai puţin de 2,2 milioane de dolari au venit din donaţiile vedetelor şi regizorilor de pe micul şi marele ecran. Oprah Winfrey a organizat chiar o petrecere la ea acasă, unde a invitat celebrităţi, dar şi pe admiratorii acestora care au plătit fiecare căte 2.300 de dolari ca să aibă acces la eveniment şi să-şi întâlnească pe viu preferaţii. Toţi banii au mers în conturile campaniei pentru Obama.
George Clooney, Ben Affleck...
Unul dintre cei mai activi la strângerea de fonduri pentru campania democratului a fost George Clooney. Au mai cotizat intens şi l-au sprijinit public pe Obama vedete ca Ben Affleck, Matt Damon, Jennifer Lopez, Jennifer Garner, Jamie Foxx, Charlize Theron, Steven Spielberg.
John Cusack a fost unul dintre primii care a lansat un clip în spirjinul candidatului democrat.
Una dintre actriţele care n-a stat deloc pe gănduri în a-l sprijini pe democrat a fost Scarlett Johansoon, alintată "Noua Marylin Monroe”. De la începutul anului, Scarlett a anunţat că "Deja s-a <> cu Obama şi că inima ei îi aparţine democratului”.
Un alt grup de celebrităţi a realizat un clip pentru campanie. În el apar Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Benicio Del Toro, Dustin Hoffman, Ellen DeGeneres, Forest Whitaker, Eva Longoria, Laura Linney, Courteney Cox, Jennifer Aniston, Natalie Portman, Jamie Foxx, Demi Moore şi Ashton Kutcher, Kevin Bacon.
Actorul Edward Norton, a produs prin compania sa Class 5 Films un documentar despre campania lui Obama.
Şi Susan Sarandon a declarat că "ar fi fantastic dacă ar câştiga Obama”. La fel de încântaţi de senatorul de Il