De câteva zile, craiovenii pot viziona reclama consiliului judeţean pe plasma amplasată în centrul oraşului, pe magazinul Unirea. Sub sigla „Consiliul Judeţean investeşte în infrastructură“, rulează pe ecran proiectul de modernizare a aerogării din Craiova, care a rămas, cel puţin deocamdată, pe hârtie. Consiliul judeţean a scos la licitaţie proiectarea lifting-ului de la aeroport, iar câştigătorul, firma Aedilia Proiect din Craiova, a avut termen până la începutul lunii noiembrie să prezinte schiţele. Proiectanţii a trebuit să prevadă soluţii pentru refacerea faţadelor corpurilor de clădire, pentru amenajarea unor spaţii verzi şi parcări în faţa aeroportului, şi soluţii pentru ca intrarea de pe drumul naţional în incinta aeroportului să fie uşoară şi sigură.
Banii pentru aeroport, realocaţi Deocamdată, consiliul judeţean nu a alocat nici un leu pentru execuţia proiectului în condiţiile în care milionul de lei alocat de administraţie pentru demararea lucrărilor în acest an a fost realocat pentru modernizarea drumurilor, printr-o decizie a guvernului. Şeful executivului doljean, Ion Prioteasa, spune însă că va găsi sursa în fondul de rulment al consiliului, adică banii rămaşi necheltuiţi de la alte direcţii şi instituţii din subordine, în valoare de 18 milioane de lei. „Resurse financiare există, iar execuţia va fi gata în decursul anului 2009“, a spus ieri Prioteasa. Conform declaraţiilor acestuia, din acelaşi fond ar trebuie finanţate şi „gaura“ de 2,2 milioane de lei făcută în bugetul judeţului de extinderea Programului „Cornul şi Laptele“ la ciclul gimnazial, sau drepturile salariale suplimentare câştigate în instanţă de unii salariaţi ai CJ Dolj, în valoare de 4,5 milioane de lei.
Reclama promovează brandul „Consiliul judeţean“ Preşedintele CJ Dolj spune că un motiv pentru care a ales să facă reclamă administraţiei judeţene şi proiectului de moderniza