Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri ca nu este multumit de proiectul pilot aprobat marti de Guvern, care trece doar 10 spitale la administratia locala, ci vrea toate cele 42 de spitale, inclusiv cele de urgenta.
"Nu vreau un proiect-pilot facut doar pentru a inchide gura lui Oprescu", a spus primarul Capitalei. El l-a acuzat pe ministrul Sanatatii ca "nu a inteles inca" importanta trecerii spitalelor, in numar de 42, la primarie.
Declaratia lui Oprescu vine dupa ce Guvernul a anuntat, marti, ca a aprobat un proiect pilot, in cadrul programului de descentralizare a sistemului medical din Romania, ca timp de un an spitalele din Bucuresti, cu exceptia celor de urgenta, sa fie manageriate de administratia locala. Cu alte cuvinte, 10 spitale vor intra "sub umbrela" Primariei Capitalei, fata de 42, cate a cerut Sorin Oprescu.
Edilul Capitalei a declarat ca el cunoaste situatia spitalelor din Bucuresti, datorita experientei din posturile de conducere de la spitalele Elias si Municipal, de aceea vrea ca administratia locala sa asigure sumele necesare reparatiilor, consolidarilor, intretinerii, iar banii platiti de bolnavi la Casa de Sanatate sa fie folositi pentru medicamente.
"Am condus doua spitale, Muncipal si Elias, si din aceste pozitii am evaluat starea spitalelor romanesti. Si in 2003 am elaborat legea spitalelor romanesti. Descentralizarea sistemului sanitar si trecerea lor in administratia locala este un lucru bun, sa luam exemplu de la tarile din afara.
Cand am ajuns la primarie am reluat discutiile cu ministrul Eugen Nicolaescu. Eu vreau ca toate cele 42 de spitale bucurestene sa treaca la administratia locala, iar aceasta sa faca reparatii, consolidari, intretinere management", a precizat edilul.
Sorin Oprescu a declarat ca acest lucru nu este un moft, ci este o necesitate