Mai multe companii care au peste 1.000 de angajaţi iau în calcul scoaterea în concediu pe perioade limitate a unora dintre muncitori. Au apărut şi cazuri radicale, în care firme cu probleme financiare acute, vor da afară o parte din angajaţi. Acestea sunt primele semne că unele companii timişene au de suferit direct de pe urma crizei economice mondiale.
Personalul timişorean angajat la fabricile concernului german Continental, ar putea avea un concediu prelungit în perioada sărbătorilor de iarnă, după ce managerii holdingului au constatat o scădere drastică a vânzărilor produselor. Măsura va fi luată de patronat pentru a face faţă crizei economice şi scăderii activităţii în industria auto.
"Am configurat programe suplimentare de reducere a costurilor. De exemplu, în Automotive Group vom reduce personalul extern în regim outsourcing, vom ţine cont de orele lucrate până în prezent şi vom prelungi concediul de sărbători. Investiţiile care nu sunt absolut necesare vor fi amânate pentru moment", a declarat Karl-Thomas Neumann, directorul Comitetului Executiv Continental AG. În primele nouă luni, concernul a
înregistrat o creştere a vânzărilor cu 60,6%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această creştere a rezultat ca urmare a achiziţiei Siemens VDO. Variaţiile de curs valutar au avut un efect de compensare.
Timişoara este principala locaţie unde Continental a investit în România, aici fiind prezentă prin diviziile Continental Automotive, ContiTech, dar şi prin preluarea fabricii timişorene a Siemens VDO. Tot la Timişoara, unde există mai multe companii multinaţionale din domeniul accesoriilor auto, fabrica DURA Automotive Romania SRL a concernului multinaţional DURA a redus şi ea activitatea la aproape 50%. Semne de scădere a ritmului şi cel mai posibil de trimitere a unora dintre angajaţi în concediu au apărut şi la fab