Joacă tenis de câmp şi baschet, ba, mai mult, e chiar campion balcanic la tenis de câmp. Sursa: Adrian Moise
Şi toate astea le face dintr-un scaun cu rotile. Ciprian Anton (28 de ani), din Sfântu Gheorghe, trăieşte într-un căruţ de mai bine de cinci ani.
În primii doi ani după accidentul care l-a lăsat paralizat de la brâu în jos, Ciprian nici nu a vrut să mai iasă din casă. „Doi ani după accident nici nu am ieşit din casă, eram complexat, nu voiam să mă vadă lumea aşa“, mărturiseşte Ciprian.
Apoi, şi-a redescoperit pofta de viaţă şi a început să facă mult sport. lar în ultimii trei ani, aproape că nu a lipsit de la nicio competiţie sportivă destinată persoanelor cu dizabilităţi. Şi, deşi nu are nici măcar un cărucior special pentru tenis, care costă în jur de 1.500 de euro, Ciprian Anton a ieşit campion balcanic la Balkan Open Wheelchair Tennis Championship, competiţie ce a avut loc în Bulgaria, în prima jumătate a lunii octombrie.
Nici măcar lipsa unui echipament special, care să-l ferească de „riscuri“, nu l-a oprit să practice sport. „Nu am echipament special şi mă lovesc destul de des, dar m-am învăţat. De la competiţii lipsesc doar dacă nu am bani de deplasare“, spune Ciprian Anton.
Operaţie în Siberia
Pe lângă activităţile sportive, Ciprian Anton s-a implicat aproape în toate manifestările umanitare pentru cei asemenea lui şi a lucrat ca voluntar la o fundaţie, unde i-a învăţat pe alţii cum să treacă peste momentele dificile. Singura şansă a lui Ciprian de a mai merge din nou o reprezintă o intervenţie chirurgicală cu celule Stem la o clinică din Novosibirsk, în Siberia. Intervenţia şi recuperarea postoperatorie costă însă în jur de 25.000 de euro, bani de care Ciprian nu dispune.
Ciprian Anton, sportiv cu dizabilităţi:"Nu am echipament special şi mă lovesc destul de d