Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova-curcubeu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 5 noiembrie 2008 ·

Blocurile din Bănie, care au fost reabilitate termic şi zugrăvite, arată ca un curcubeu. Proprietarii nu au ţinut cont de culoarea iniţială şi au pus verde lângă roz sau violet lângă portocaliu. Reabilitarea termică şi zugrăvirea unui bloc pot fi, de cele mai multe ori, un obiectiv greu de atins deoarece proprietarii scot cu greu bani din buzunar. Şi, atunci când o fac, preferă să-şi coloreze singuri „perimetrul“ din afara apartamentului. Oamenii sunt interesaţi mai mult de costul lucrării decât de culoare, iar în acest sens angajează muncitori şi foarte rar o firmă autorizată. La sfârşit, rezultatul este un bloc zugrăvit în violet şi verde. Administratorii blocurilor sunt nemulţumiţi de această situaţie, dar se consolează cu gândul că blocul scapă de vopseaua scorojită. „Pe Rocadă sunt nişte blocuri, parcă sunt pictate, iar primăria nu face nimic în această privinţă. Nu se respectă nici o regulă“, a spus Maria Baba, administratoare la Asociaţia nr. 4 din cartierul Brazda lui Novac. În cartierul Valea Roşie, pe strada Henri Coandă, blocurile portocalii ce se întind pe zeci de metri sunt greu de trecut cu vederea. În cartierul Corniţoiu, parterul unui bloc are o nuanţă care te duce cu gândul la „Felinarul roşu“, în Brazda lui Novac, unele blocuri sunt jumătate albastre, jumătate verzi, iar exemplele ar putea continua. Nu există nici o regulă, nimeni nu face nici un control, nici măcar cei de la primărie, care au un serviciu specializat. „Cei care schimbă faţadele blocurilor ar trebui să păstreze culorile iniţiale. Inspectorii noştri care au întâlnit asemenea situaţii pe teren i-au avertizat pe proprietari. Unii au înţeles, alţii nu. Nu i-am sancţionat şi am încercat să-i îndrumăm să respecte câteva reguli elementare“, au declarat reprezentanţii Serviciului Control Disciplină în Construcţii, din cadrul Primăriei Craiova.

Specialiştii spun că, în ceea ce prive

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Eurostat: 27% din cetățenii Uniunii Europene nu își permit o vacanță de o săptămână. Românii, pe locul I

Gandul acum 18 minute
Aproximativ 27% din cetățenii UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu și-au permis o săptămână de vacanță pe an departe de casă, informează Eurostat. Potrivit datelor pentru 2024, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale față de 2023 și este s

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 39 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°