Trebuie să recunosc că m-au obsedat contraperformanţele naţionalei în calificări şi ale Stelei în grupele Ligii.
Nu atât rezultatele, nici măcar înfrângerea echipei din Ghencea ori egalul naţionalei, cât felul în care s-a ajuns la ele. Să conduci cu 2-0 după unsprezece minute, să refaci diferenţa la un punct la pauză, ca să fii egalat în cele din urmă ori ca să încasezi trei goluri în repriza secundă, iată problema echipelor noastre. Steaua a mai păţit ruşinea şi în ani mai buni. Vă aduceţi aminte de acel 3-2 acasă (devenit 3-0 la masa verde) cu S.G. Paris care n-a putut fi păstrat în deplasare, unde Steaua a luat trei goluri chiar în debutul meciului? Dar de Middlesbrough vă mai amintiţi ? Nici naţionala (a lui Piţurcă, nu alta) n-a fost scutită în trecut de contraperformanţa cu pricina. A ţinut de 1-0 cu Italia în turneul final doar un minut şi jumătate. Să fie problemă de tactică: te crezi victorios şi te retragi? Sau, vorba lui Cosaşu, de mental?
După ce s-a întâmplat duminica trecută în Formula 1 şi în turneul de tenis de la Bercy, înclin spre a doua explicaţie. Obsesia mea a fost agravată de uluitoarea cursă din Brazilia, de la Interlagos, care l-a făcut pe Hamilton campion al lumii la 23 de ani. Englezul a abordat-o „cuminte“, cum a declarat după cursă. Cu gândul să nu-şi omoare maşina. Avea şapte puncte în faţa lui Massa, îi ajungea, în caz că brazilianul câştiga acasă, locul cinci. Plecat din poziţia a patra, Hamilton era campion după 67 de tururi. Două tururi mai târziu, e depăşit de Vettel şi nu mai e campion. Cu trei viraje înainte de sosire, în turul 71, trece de Glock, aflat mereu în faţa lui până atunci, şi termină pe ultimul loc care-i garanta titlul „Cele mai dure tururi din cariera mea“, spune Hamilton despre cele zece din finalul cursei de la Interlagos. Oare nu mentalul i-a adus titlul? Tactica a fost bună până în turul 69,