Replica nu-mi apartine. Ea a fost folosita de un editorialist (de culoare) al revistei Time in urma cu ceva vreme, intr-un articol in care vorbea despre posibilitatea ca Barack Obama sa nu castige alegerile. Si aceasta, in ciuda faptului ca senatorul de Illinois a reprezentat, cel putin pentru ultimele 21 de luni, speranta ca afro-americanii nu mai sunt perceputi ca o problema, ci ca o solutie la problemele Americii. Istoria insa nu a confirmat temerile jurnalistului. Democratul a castigat sefia Casei Albe si a devenit primul presedinte afro-american din istoria Statelor Unite. It's a good year to be black.
Pana la urma, sondajele de opinie s-au dovedit corecte si Obama a ajuns presedinte. Masina mediatica democrata, care l-a propulsat pe scena politica americana, si-a dovedit eficienta. Un politician necunoscut pana in urma cu patru ani, Obama a inceput sa atraga atentia dupa speech-ul tinut la Conventia Democrata din 2004. Peste mai putin de trei ani, intr-o zi friguroasa de februarie, senatorul isi anunta, pe treptele vechii cladiri a Capitolului din Springfield, candidatura pentru Casa Alba. Dupa inca un an si jumatate, sute de milioane de dolari stranse de la suporteri entuziasmati si o lupta pe viata si pe moarte cu fosta Prima Doamana a SUA, Hillary Clinton, Obama castiga nominalizarea democratilor pentru fotoliul de lider al Administratiei. Drumul spre Casa Alba era deschis.
Am scris in cateva randuri despre fenomenul Obama. Despre felul in care "varianta afro-americana" a lui JFK a dus la crearea unei miscari populare ce a trezit America din amorteala si a devenit o Obamanie planetara. De-a lungul campaniei electorale, Obama a fost identificat, rand pe rand, cu The One, Noul Mesia, idolul global, speranta mondiala in schimbarea Americii dupa opt ani dificili alaturi de tandemul Bush-Cheney, cel care va reusi reinventarea globala a Statelor Un
