Bani. Nu-s bani, domnule! Ca daca ar fi bani... Ei bine, si ce daca ar fi bani?
De ani de zile, observ la aproape toti comentatorii politici, economici, sociali, etc o aceeasi mare si lata reteta: absolut orice manifestare umana este analizata in cheie economica. Daca Gigel, un tinar din satul X, violeaza o batrina de 80 de ani, e din cauza ca satul e sarac si primarul nu-si da interesul. Daca cetateanul neamt respecta si cele mai elementare reguli de conduita, e din cauza ca are bani si e destul de relaxat ca sa fie si politicos. Daca functionara de la eternul ghiseu romanesc jigneste cu dispret un rind intreg de contribuabili, e din cauza ca nu-i platita bine. Si tot asa, de la crima pina la mirlanie, totul are la baza, cica!, banul. Noi, romanii, sintem, de fapt, frumosi, buni, onesti, credinciosi, dar, culmea ghinionului, nimeni nu vrea sa ne plateasca pentru aceste virtuti. Si, pentru ca nimeni nu vrea sa faca treaba asta, noi ne prefacem ca sintem invers. Cam din acest punct al generalizarii incep toate analizele. Nu sint pusi in discutie oameni, ci notiuni: pietonul, directorul, victima, agentul, banca, profesorul, pensionarul. Pentru ca - fie-mi iertat! - mai toti "analistii" isi intemeiaza discursurile edificatoare pe baza observatiilor facute de la balcon sau din spatele parbrizului.
Dar sa vedem cum arata o zi obisnuita in Braila, de pilda, o zi a unui om obisnuit! O zi de-a mea. O zi libera de orice calcule economice, politice sau financiare.
Luni, 3 noiembrie 2008. Ma trezesc la 6.30. In curtea unui vecin din spate se bubuie, se urla si se injura ca-n al doilea razboi mondial. Se construieste o vila, de vreo 6 luni, si programul este terifiant: 6.30 - 23.00. Un alt vecin, de la vreo doua case departare a dat foc la frunzele uscate. Fumul gros si inecacios imi invadeaza curtea si-mi intra pe geam. Vecina, cea din exact spa
