1. Criza financiară provoacă suferinţă şi fiori în întreaga lume, forţând guvernele să naţionalizeze părţi însemnate ale sectoarelor bancare, iar băncile centrale să injecteze cantităţi imense de lichidităţi în pieţele financiare. Unii s-au grăbit să declare că această criză demonstrează lipsa de viabilitate a capitalismului, iar alţii acuză guvernele de introducerea, de facto, a socialismului. Ambele raţionamente sunt, în opinia mea, greşite.

Libertatea economică şi spiritul antreprenorial, care stau la baza inovaţiilor şi progresului economic, se hrănesc din pieţele libere; lucru indiscutabil şi care explică prăbuşirea, în cele din urmă, a economiilor de tip comunist. Dar este fals să spunem că pieţele libere sunt sinonime cu pieţele nereglementate, cu dispariţia efectivă a sectoarelor şi a politicilor publice. Economiile şi societăţile moderne au nevoie de reglementări şi politici

publice care să asigure bunuri publice, care să limiteze externalităţi negative, costuri ale afacerilor suportate de societate.Şi mai este nevoie şi de o busolă morală, fără de care totul se împotmoleşte mai devreme sau mai târziu.

Criza din Asia din 1997 a fost cauzată, în principal, de deschiderea prematură a conturilor de capital ale economiilor din regiune. Similar, o grabă de a privatiza utilităţile publice nu este justificat; mai mult, este mai bine ca unele utilităţi să fie lăsate în mâini publice. Această criză financiară adâncă, eşuarea rundei Doha în comerţul internaţional şi lipsa de rezultate oriunde, politici de dezvoltare au fost încapsulate în mod simplist în mantra ideologică a neo-liberalismului sunt grăitoare. Există vicii structurale profunde în majoritatea ţărilor sărace – corupţie, drepturi de proprietate opace, risipă, furt şi o alocare greşită a resurselor publice – dar acestea nu constituie un argument convingător în favoarea acceptă