O solutie salvatoare, pentru cei care nu-si pot permite sa-si cumpere o casa sau sa inchirieze o locuinta, este inchirierea sau construirea unei locuinte prin ANL. De o astfel de locuinta pot beneficia persoanele in varsta de pana la 35 de ani. De repartitie se ocupa autoritatile locale pe baza dosarelor depuse de solicitanti, dosare ce sunt analizate de comisiile sociale din cadrul primariilor.
Acte necesare pentru dosar
1. Cerere prin care se solicita înscrierea dosarului la locuinţe pentru tineri.
2. Copie B.I. sau certificat naştere legalizată – titular şi copii B.I. pentru celelalte persoane care locuiesc împreuna cu solicitantul.
3. Declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu deţin şi nu au deţinut o altă locuinţă proprietate, că nu au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe.
4. Direcţia impozite şi taxe – certificat fiscal (soţ – soţie).
5. Dupa caz: Dovada ca e invalid, handicapat, beneficiari legea 44, legea 42, legea 118 – veterani de război, sinistraţi, persecutaţi, apoi dovada privind avarierea sau distrugerea locuinţei, ori Sentinţa de evacuare, ori Dovada unui risc major
10. Dovada de studii – legalizată pentru titular.
11. Adeverinţa cu venitul mediu net pe ultimele 12 luni
12. Adeverinţă de la medicul de familie.
13. Copie legalizată după certificatul de căsătorie.
14. Copie certificat naştere copii.
15. Dupa caz: Dovada de repatriere, Atestat de sportiv, Dovadă eliberare din detenţie
19. Dovada privind spaţiul locativ, copie după planul casei.
Dosarele completate cu actele necesare în ordinea înscrisă pe listă se depun la registratura Primăriei
O solutie salvatoare, pentru cei care nu-si pot permite sa-si cumpere o casa sau sa inchirieze o locuinta, este inchirierea sau construirea unei locuinte prin ANL. De o astfel