Sincer, nu credeam că sosirea unui antrenor nou la echipă poate transforma peste noapte jocul ei, deşi şi în fotbalul mare se pomeneşte în asemenea momente despre şocul impactului care ar crea emulaţie în rândul componenţilor respectivului lot.
Iată că preluarea Designului de către spaniolul Perez întăreşte acest aspect şi după victoria de etapa trecută de la campioana Odorhei, pe care mulţi au catalogat-o drept surpriză, succesul de la Galaţi a venit să întă-rească şi să confirme panta ascendentă pe care o parcurge echipa.
Micu - 2, Slabu, Beraru şi Buduca, respectiv Donţu sunt autorii golurilor din partida de luni.
De menţionat că învinsa Designului, United Galaţi, câştigase la Braşov în tur cu 3-1, aşa că putem vorbi de o revanşă luată în stil de mare echipă.
Despre minunile ce se săvârşesc peste noapte la Design Construct ne-a vorbit Claudiu Varodi, directorul sportiv al grupării şi în acelaşi timp şi jucător activ. „Într-adevăr, Tino, alături de preparatorul fizic adus de el, au schimbat din mers o serie de aspecte şi urmările încep să se vadă. Dacă înainte făceam un antrenament pe zi, de acum avem două. Vizionăm înre-gistrarea partidei jucate şi facem analiza jocului, dar cele mai mari schimbări le-a adus în plan tactic. Începând de la aşezare, continuând cu schimbările din timpul jocului şi terminând cu medicaţia, totul se face profesionist”. În altă ordine de idei, Design Construct va disputa următorul meci pe teren propriu, în Sala Sporturilor, luni, 10 noiembrie, de la ora 17, cu City Us Tg.Mureş. Sincer, nu credeam că sosirea unui antrenor nou la echipă poate transforma peste noapte jocul ei, deşi şi în fotbalul mare se pomeneşte în asemenea momente despre şocul impactului care ar crea emulaţie în rândul componenţilor respectivului lot.
Iată că preluarea Designului de către spaniolul Perez întăreşte acest aspect şi după victor