Început mai mult decât timid de campanie electorala. Desi s-a dat startul de aproape o saptamâna, în târg nu se întîmpla aproape nimic notabil. Locurile destinate afiselor sunt, cu putine exceptii, imaculate, în timp ce pe micile ecrane disputele adevarate între candidati, bazate pe proiecte pentru comunitate si nu pe jigniri si atacuri reciproce la persoana, se lasa deocamdata asteptate. Se pare ca pretendentii la scaunul de parlamentar stau deocamdata în umbra, pândind miscarile adversarilor si asteptând momentul ideal pentru a iesi la lumina în fata votantilor, asemenea unor Mecena ai tarii.

Desi numaratoarea inversa catre scrutinul din 31 noiembrie a început, ireversibil, o mare parte dintre alegatori, atât din mediul urban cât mai ales din cel rural, nu numai ca nu sunt decisi pe cine vor pune stampila, dar nici macar nu au habar cine sunt candidatii. Faimosi doar în cercul lor de cunostinte si de partid, candidatii se confrunta, cu mici exceptii, cu mari probleme de imagine în fata cetatenilor, care nu stiu de unde sa îi ia, si îsi pun o multime de întrebari existenţiale de genul: „Ce sunt colegiile uninominale?”, „Cum poate sa câstige al treilea clasat?” si nu în ultimul rând, „Eu cu cine votez”?

Stia Caragiale ce stia. Dupa un secol si jumatate cetateanul turmentat este un personaj mai la moda ca oricând, în pielea caruia se regasesc majoritatea coplesitoare a românilor cu drept de vot, care se întreaba taman in cabina de vot pe cine sa puna stampila.

De la caracterul sau retoric, întrebarea „Eu cu cine votez?” poate sa se transforme lejer într-o alta întrebare retorica, mult mai saraca în raspunsuri decât pare la prima vedere: „Pentru ce votez?!”

Început mai mult decât timid de campanie electorala. Desi s-a dat startul de aproape o saptamâna, în târg nu se întîmpla aproape nimic notabil. Locurile destinate afiselor