Cu opt foşti componenţi ai Gloriei Bistriţa în lot, formaţia Pandurii Târgu Jiu nu concepe să piardă în faţa trupei lui Sabău, care se află pe loc retrogradabil, la patru puncte în spatele grupării gorjene.
Sub comanda lui Sorin Cîrţu, la Târgu Jiu se află opt fotbalişti care au trecut şi prin curtea Gloriei lui Jean Pădureanu, Sergiu Mândrean, Alin Rus, Alin Chibulcutean, Adrian Nalaţi, Mădălin Popa, Alex Păcurar, Ciprian Vasilache şi Cosmin Tilincă. Doar primii patru au şanse să evolueze împotriva echipei lui Ioan Ovidiu Sabău. Ceilalţi sunt accidentaţi sau nu intră în vederile lui Cîrţu. Şi Bistriţa se bazează pe un fost pandur, Andrei Enescu, rezerva din mandatul lui Eugen Neagoe fiind în prezent un jucător important în primul unsprezece al ardelenilor.
„Vicele“ pandurilor, Viorel Temelescu, vede cu ochi buni schimbul masiv de jucători dintre cele două formaţii şi crede că a venit timpul ca gorjenii să câştige, după ce sezonul trecut au pierdut ambele întâlniri din campionat. „Cred că suntem profesionişti şi nu contează dacă s-au făcut schimburi de jucători între noi şi ei. Rapid, Steaua, Dinamo, echipe mari, iau jucători una de la alta. Acum sunt fotbaliştii noştri, vor apăra culorile clubului şi cred că sunt interesaţi ca Pandurii să stea mai bine în clasament decât Bistriţa. Noi avem o revanşă de luat pentru că, în Liga I, Gloria Bistriţa ne-a bătut pe unde ne-a prins. Întreaga echipă trebuie să se mobilizeze, nu numai anumiţi jucători din lotul echipei“, a spus Temelescu.
Bistriţa rămâne periculoasă
Suspendat la Iaşi, Alin Rus va reveni în primul unsprezece al pandurilor chiar împotriva Gloriei Bistriţa, echipa de la care s-a transferat la Târgu Jiu. „Trebuie să câştigăm neapărat“,a spus Rus. Autorul unei „duble“ împotriva gorjenilor în sezonul 2005-2006, Alex Păcurar nu poate evolua pentru panduri în partida cu Gloria B