Peste jumătate dintre copiii din România care utilizează internetul au intrat, voit sau întâmplător, pe un site pornografic, iar 45% au navigat spre o pagină cu un conţinut violent. Sursa: bebereviews
Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat on-line de Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi prezentate în cadrul evenimentului „Ora de comunicare. Lecţia - Siguranţa pe Internet“, organizată, ieri, în Capitală.
Potrivit sondajului, realizat în 2006, la care au participat 400 de copii şi 100 de părinţi, 85% dintre copiii care intră pe net iniţiază discuţii cu străinii, iar 20% fac publice datele personale, inclusiv fotografia lor. Potrivit InternetWorldStats, în România sunt acum 12 milioane de utilizatori, cu 7 milioane mai mult decât cei care foloseau anul trecut internetul. Ţara noastră ocupă locul cinci în lume la numărul de utilizatori copii.
„Dacă înainte părinţii ne învăţau să nu luăm bomboane de la străini, astăzi altele sunt pericolele pe care copiii le pot întâmpina“, a spus Nadia Comăneci, imaginea campaniei „Tineri în siguranţă pe Internet“, prezentată pe larg pe site-ul www.copiidisparuti.ro/lectii.