Jurnal de România
Vrăbiuţe şi guguştiuci, veveriţe şi fătuci, analişti în orişice şi comentatori în orişicît, cu toţii au năpădit ecranele televizoarelor avînd pretenţia &am
Jurnal de România
Vrăbiuţe şi guguştiuci, veveriţe şi fătuci, analişti în orişice şi comentatori în orişicît, cu toţii au năpădit ecranele televizoarelor avînd pretenţia şi emiţînd-o de a şti ceea ce se întîmplă în Statele Unite, aşa că s-au trezit peste noapte cunoscători ai vieţii americane, să-i vezi cum vorbesc despre Ohio, de parcă ar fi copilărit acolo, Ohio colţ cu Sălăjan, de parcă ar fi jucat toată viaţa baseball cu bîtele de dud, pe cînd alţii, mai prevăzători, mai circumspecţi, fără să fie neapărat proşti, s-au declarat specialişti în alb, iar ăia mai şmecheri s-au autointitulat specialişti în negru, cu alte cuvinte, s-au întîlnit pe micile ecrane specialiştii în rasele umane, să-i vezi p-ăştia cum ne trec toate apele povestindu-ne despre folozofia pigmenţilor şi a pielii, despre combinaţia culorilor şi întrepătrunderea lor, o băşcălie cum numai pe la noi poate să existe, vin apoi specialiştii în bunici, bunica albă, bunica neagră, pisica albă, pisica neagră, specialişti în arborele genealogic, eşti informat repede şi precis, îţi trebuie doar un stilou şi o călimară, nu de alta, dar marii comentatori se schimbă repede pe micile ecrane, vin în valuri, e tsunami de specialişti, nici n-ai apucat bine să înţelegi care bunică a murit, a cui era, că deja apar "profesioniştii", ăia care vorbesc despre Obama şi McCain de parcă ar fi stat cu ei pe aceeaşi scară şi ar fi spart împreună seminţe şi ar fi împărţit murăturile şi bătătorul de covor, "cine, mă, Obama?, păi, nu-l ştiu eu pe Obama?", "cine, mă, McCain, păi dacă nici eu nu-l cunosc pe McCain, atunci nu-l cunoaşte nimenea", aşa că luaţi de vă uitaţi, că de votat oricum votează alţii, alb sau negru, aceasta-i î