Il cheama Carol Eduard Novak. Are 32 de ani. L-am vazut la Cotroceni intr-un costum negru elegant. Extrem de retras si vadit emotionat. Nimic nu tradeaza vreun handicap. Abia dupa cateva explicatii aflu ca e vicecampion olimpic la ciclism, vicecampion mondial in 2007 si de trei ori campion european in 2003, 2004 si 2006. Raman uimit. Sunt iubitor de sport, dar nu am auzit de el. De ce nu-l stiu?

Nici un ziarist de la vreo publicatie sportiva nu e in sala. Doar obisnuitii casei. Se canta imnul. Carol, alaturi de tatal sau care ii este si antrenor asculta cu mana la inima. Cum n-am vazut la alti sportivi romani!

Apoi, in cateva cuvinte, seful statului lauda puterea lui Carol de a trece peste accidentul de masina din 1996 si de a continua sa lupte nu numai cu adversarii sai cat mai ales sa lupte cu el insusi. Si deplange anonimatul in care acesta isi duce cariera sportiva.

Intr-un singur minut, Carol da un exemplu de modestie: “Azi e cea mai importanta zi din viata mea, sunt mandru ca sunt aici si simt ca tara aceasta este acum civilizata. Sa stiti ca sunt foarte mandru sa concurez pentru Romania!” Atat si nimic mai mult, cu toate ca e un vicecampion olimpic.

Pentru putinii care au fost la aceasta ceremonie Carol Eduard Novak e un exemplu. Exemplul unui tanar care nu s-a lasat rapus de viata si a continuat sa lupte. Exemplul unui tanar care, desi multiplu campion european si acum vicecampion olimpic, e un necunoscut.

Un necunoscut pentru ca o presa ce se numeste sportiva, care sta cu orele in fata la palat poate, poate o zice "Cretinul saptamanii", cum l-au gratulat francezii. Ce conteaza, omul loveste si jigneste cum respira. Tu, ziarist sportiv, accepti orice si zambesti tamp la orice ineptie a marelui razboinic.

O presa sportiva care a uitat ce inseamna alte sporturi decat fotbal. O presa care, daca