Mechel Targoviste (COS), al doilea producator local din industria siderurgica, a anuntat ca va intrerupe productia timp de o saptamana, din cauza reducerii cererii. TMK Resita ar urma sa aplice o masura similara de la jumatatea lunii, ca urmare a scaderii productiei Artrom Slatina, pentru care este furnizor.
"Avand in vedere scaderea cererii pe piata de otel datorata efectelor crizei financiare care a afectat clientii Mechel Targoviste, a fost decisa oprirea temporara a utilajelor de productie, productia urmand a fi repornita in data de 10 noiembrie", se arata intr-o raportare transmisa Bursei de Valori Bucuresti.
In aceasta perioada, salariatii vor fi trimisi in concediu, cu plata a doar 75% din salariul de baza.
"Aceasta masura nu va duce la disponibilizari de personal", au precizat reprezentantii Mechel Targoviste. Contactati de Ziarul Financiar, acestia nu au dorit sa ofere comentarii suplimentare privind aceasta masura.
Grupul rus Mechel detine in Romania trei combinate, la Targoviste, Campia Turzii si, de anul trecut, la Buzau. Compania este lider pe piata romaneasca de otel-beton pentru sectorul de constructii, unul dintre cel mai puternic lovite de criza financiara. In 2007, 93% din vanzarile Mechel Targoviste vizau piata interna.
Rusii de la Mechel au realizat investitii importante in ultimii ani in modernizarea si cresterea capacitatii de productie a celor doua combinate pe care le detin la Targoviste si Campia Turzii, reusind sa le aduca pe profit la sfarsitul primului semestru din 2008. Mechel a mai investit aproape 150 de milioane de euro pentru preluarea Ductil Steel Buzau, care detine o unitate de productie la Otelul Rosu.
In primele sase luni ale acestui an, Mechel Targoviste a realizat o cifra de afaceri de 611 mil. lei (aproximativ 170 mil. euro) si un profit de 65,7 mil. lei (18,2 mil. euro). Comparativ cu aceeasi