Dupa o zi plina de scaderi, am avut parte de o revenire a cotatiilor in ultima parte a sedintei. Aceasta revenire a aparut dupa valul de reduceri ale dobanzilor de referinta din Europa. Pe parcursu sedintei de tranzactionare de joi, cotatiile au fluctuat foarte mult, iar indicii bursieri au oscilat de la un minus 5% pana la plus 1 %.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,95%, pana la 3.106,15 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,56%, pana la 2.322,88 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 1,41%, pana la 13.279,14 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,30%, ajungand la 7.207,27 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,33%, pana la 297,23 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,18%, pana la 399,59 puncte.
Rezultatele financiare pe primele noua luni anuntate de Petrom s-au dovedit peste asteptari, astfel cifra de afaceri a companiei se ridica la 13 miliarde lei, cu 50% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Profitul net a crescut in aceeasi perioada cu 48%, la 2,29 miliarde lei. Cotatiile emitentului au debutat cu scaderi , insa sfarsitul sedintei de tranzactionare a adus o apreciere si titlurile Petrom (SNP) au crescut cu 5,26%, pana la cotatia de 0,2000 lei/actiune.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate insedinta de joi, de 3,07 milioane lei, iar pretul lor a stagnat, la 0,675 lei, in timp ce tranzactiile cu actiuni SIF Muntenia (SIF4) au insumat 1,36 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 1,72%, pana la 0,59 lei. Pretul titlurilor SIF Banat-Crisana (SIF1) a urcat cu 1,75%, ajungand la 0,58 lei, pe fondul unor schimbu