Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neplătiţi de luni de zile, jucătorii rapidişti vor depune memorii împotriva clubului: "Plecăm după derby!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 6 noiembrie 2008 ·

Oficialii i-au rugat pe jucători să uite de bani săptămîna asta. Fotbaliştii le-au transmis că joacă din orgoliu împotriva Stelei, dar îşi depun memorii după aceea

În lipsa acţionarilor şi a banilor, şefii din Giuleşti încearcă să-şi motiveze echipa cu rugăminţi şi apeluri la orgoliu. "E meci cu Steaua, nu jucaţi doar pentru voi, gîndiţi-vă la miile de oameni care au umplut stadionul cu Buzăul. Cum s-ar simţi dacă aţi depune memorii chiar acum?! Uitaţi de bani zilele astea, învingeţi rivala şi vă promitem că, săptămîna viitoare, toate restanţele vor fi achitate!", a fost mesajul pe care l-au primit ieri Maftei şi colegii lui.

Numai că jucătorii nu au fost încîntaţi de oferta conducerii şi au avertizat: "Ne antrenăm, jucăm cît putem de bine împotriva Stelei, dar după aceea ne vom adresa Federaţiei! Nu vrem să facem rău clubului, dar gîndiţi-vă şi la familiile noastre. E vorba de cariere, nu putem să jucăm gratis! Ţinta nu e să devenim liberi de contracte, doar ne cerem banii, sumele scrise în acte!".

Taher întîrzie

Conducerea executivă e încurcată de prelungirea conflictului dintre Copos şi Taher. Iordanianul tot nu s-a întors în ţară şi le-a transmis apropiaţilor că "mai am afaceri de rezolvat la Aman, aşa că nu ştiu nici dacă mai ajung pînă duminică, pentru meci!". "Cum, necum, trebuie să ne dăm peste cap şi să facem rost de bani pînă la începutul săptămînii viitoare!", e concluzia la care au ajuns administratorii Rapidului.

"Un meci cu Steaua înseamnă atmosfera frumoasă şi sete de victorie! Doar la asta ne stă gîndul tuturor!"

PIERRE BOYA, atacant Rapid

"Băieţii conştientizează că sînt în joc orgoliile lor. Vine Steaua şi minunaţii suporteri rapidişti merită să li se arate devotament!"

NICOLAE MANEA, director tehnic Rapid

Oficialii i-au rugat p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 27 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 39 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 55 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 27 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 10 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°