Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentare de coşmar

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 noiembrie 2008 ·

Modul de delimitare a colegiilor uninominale din Craiova a băgat în ceaţă atât candidaţii, cât şi alegătorii. Unii craioveni au primit în cutia poştală materiale electorale cu aspiranţii la un loc de deputat din alte colegii.Desenul abstract făcut de autorităţile centrale pe harta Craiovei pentru stabilirea celor patru colegii pentru Camera Deputaţilor a încurcat de tot borcanele în ceea ce priveşte strategiile tradiţionale folosite de candidaţi. Împărţirea pliantelor electorale, a fluturaşilor şi amplasarea bannerelor a devenit o adevărată aventură, din care de pierdut nu are decât alegătorul. Copleşit de avalanşa de figuri care i-au năpădit cutia poştală, dar şi de cea de pe panourile special instalate în oraş pentru publicitatea electorală, craioveanul de rând nu mai înţelege care sunt opţiunile pe care le are.

Buşoi a greşit colegiul Problemele cele mai mari s-au înregistrat în cartierul Rovine, din care şi-a luat câte o bucată fiecare dintre cele patru colegii uninominale, candidaţii încurcând între ei alegătorii. Aşa s-a întâmplat şi pe strada Simion Stoilov, mai mulţi locuitori ai acesteia trezindu-se cu pliante din partea pedelistei Diana Buşoi, deşi aceasta nu candidează în Colegiul 4, căruia îi este arondată strada, ci în Colegiul 3, care începe pe strada vecină, Mihail Bârcă. „A venit un domn la noi la uşă într-o după-amiază şi ne-a lăsat un pliant cu nişte candidaţi ai PD-L: Tudor Udriştoiu, la Senat, şi Diana Buşoi, la Camera Deputaţilor. Ne-a spus să o votăm pe Buşoi, că a fost inspectoare şi e un om de caracter. Eu ştiam că sunt în Colegiul 4, aşa că am verificat pe internet şi am constatat că aveam dreptate şi că făcuseră o greşeală“, a spus Elena Jilavu, locatară a blocului E10 din Rovine. Aceasta susţine că singurul care a nimerit până acum zona arondată Colegiului 4 este pesedistul Florentin Gust.

Bannerele, amplasate la derută Altă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 9 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 9 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 6 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum 3 ore
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 8 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 12 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

13°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°