Executivul a anunţat că-i dă primarului general cele mai sărace spitale din Bucureşti. Edilul zice pas: ori toate şi definitiv, ori deloc. Sursa: Cosmin Marinescu
Guvernul a decis, în şedinţa de luni, să treacă o parte din spitalele bucureştene în custodia Primăriei Capitalei, în cadrul unui experiment de un an. Primarului Sorin Oprescu nu-i convine şi spune că lupta lui pentru descentralizarea sistemului nu e un moft, că vrea toate spitalele, inclusiv „crema“ acestora, cum sunt considerate institutele şi spitalele de urgenţă. El îşi motivează cererea prin experienţ a de 12 ani la cârma Spitalului Universitar şi alţi cinci ani la Spitalul Elias, care l-ar recomanda ca pe un cunoscător al greutăţilor sistemului medical. Iar acum, în calitate de primar, ar fi în măsură să finanţeze toate cheltuielile de infrastructură şi utilităţi ale unităţilor medicale, astfel încât banii plătiţi de cetăţeni la Casa de sănătate să meargă strict în contul cheltuielilor medicale.
Darurile executivului, refuzate lui Videanu
Acesta e cel mai recent episod din telenovela descentralizării sistemului de sănătate, pe care o joacă, de ani buni, guvernanţii cu primarii Capitalei. „Norocosul“ Oprescu a primit mai mult decât predecesorii săi, spun gurile rele, deoarece premierul Tăriceanu l-ar vrea înscris în PNL. Pe aceeaşi logică, Oprescu a mai fost cadorisit de guvern cu vilele de protocol ale RAAPPS şi cu cele două blocuri gemene de la Piaţa Naţiunile Unite, destinate evacuaţilor din casele naţionalizate.
Fostul primar general, Adriean Videanu, spune că şi el i-a cerut spitalele lui Tăriceanu, încă din 2006, însă „nu mi-a zis niciodată «nu», dar nici «da» n-a zis vreodată“. El susţine că pe vremea când era primar îşi dorea să finan- ţeze Spitalul Universitar pe modelul omologului de la Viena. „Din 2007, când s-a rupt Alianţa, nici n-am mai in