In plina criza financiara internationala, greii politici ai momentului, aflati in campanie electorala, garanteaza cresteri economice record pentru Romania si promit oamenilor bunastare, salarii medii de 800 de euro, salarii minime de 1.000 de lei, a 13-a pensie si impozite mai mici.
In timp ce PNL crede ca poate stimula crearea a 500.000 de locuri de munca bine platite, prin atragerea investitorilor, astfel incat "Romania sa devina cea de-a saptea putere a Europei", PSD propune legarea supradotatilor de glia stramoseasca, prin tratament preferential la angajare, astfel incat acestia "sa ramana si sa munceasca in tara, nu sa se refugieze in suburbiile marilor capitale europene".
PD-L ofera, la randul sau, salarii majorate si o "imbatranire activa", adica promisiunea rechemarii varstnicilor la munca. Analistii care au studiat programele de guvernare avertizeaza insa ca multe dintre aceste masuri fanteziste nu au termene clare de aplicare, ceea ce inseamna ca ele au fost create pentru scopul punctual de a-i aduce pe oameni la vot.
Simpla parcurgere a programelor de guvernare ale principalilor actori politici – PNL, PD-L si PSD-PC –, la capitolul "Munca", indeamna electorul la reverie: daca toate angajamentele se vor concretiza, in Romania vor curge pe strazi lapte si miere. Vom ajunge sa traim nu doar bine, ci de-a dreptul exceptional, ne promit "greii" scenei politico-electorale. Reprezentantii societatii civile care au studiat indelung programele de guvernare avertizeaza insa ca multe dintre aceste masuri nu au termene clare de aplicare, ceea ce indica faptul ca ele au fost concepute pentru a-i aduce pe oameni la urne.
Faptul ca programele de guvernare sunt, din pacate, doar simple insailari de promisiuni electorale, fara termene si fara surse de finantare, este explicat si prin teama partidelor de a nu putea ajunge singure la