Raul Ciurtin, actionarul si presedintele Albalact, producatorul marcilor Fulga si Zuzu, sustine ca in conditiile actuale ale pietei nu mai pot exista oferte tentante pentru vanzarea companiei, insa nici reducerea capitalizarii cu peste 110 mil. euro fata de nivelul de anul trecut nu-l determina sa delisteze compania.
Daca in 2006, capitalizarea Albalact era de 23 de milioane de euro, de patru-cinci ori mai mare fata de nivelul din 2004, in ultima parte a anului trecut Albalact ajunsese la o capitalizare de 150 de milioane de euro. Intr-un singur an, fluctuatiile bursei au readus capitalizarea Albalact la o valoare apropiata de cea din 2006, respectiv in jurul a 30 de milioane de euro.
"Maximele de anul trecut si minimele din prezent nu au de fapt o corelatie cu valoarea la care se poate efectua o tranzactie. Capitalizarea companiei la valoarea actiunilor de astazi este cu mult sub valoarea companiei", apreciaza Raul Ciurtin, care insa nu ofera informatii privind valoarea reala a Albalact.
Cea mai mare tranzactie din industria lactatelor a avut loc in primavara acestui an, cand omul de afaceri Jean Valvis a vandut grupul LaDorna catre gigantul francez Lactalis, intr-una dintre putinele deal-uri din industria alimentara, estimat la 70-90 de milioane de euro.
Pe de alta parte, Albalact, companie considerata de mai toti jucatorii din industrie drept cel mai dinamic producator local in 2007 nu ia in calcul "retragerea" de la Bursa, cu toate ca Ciurtin considera ca pretul actiunilor este in acest moment cu mult sub valoarea reala.
"Un avantaj al prezentei pe bursa a fost faptul ca puteam atrage capital din piata. Insa dupa cum arata lucrurile, cu greu se mai poate face asa ceva acum. Dezavantajul a fost faptul ca listarea impune dezvaluirea anumitor strategii de marketing", afirma presedintele Albalact, strategii pe care unii competitor