Ioana Lupea: „Când va alege România un preşedinte maghiar sau ţigan pentru că întrupează aspiraţiile şi valorile acestei societăţi? Probabil că niciodată“.

Sau, pentru a păstra optimismul unei zile istorice, nu în timpul vieţii noastre. Barack Obama a fost votat în ciuda rasei de americani de toate culorile, de toate vârstele, din toate mediile sociale, de muncitori şi de intelectuali, pentru că reprezintă visul american şi valorile părinţilor fondatori. Visul românesc este Gigi Becali, de profesie şmecher, iar în privinţa părinţilor fondatori ai democraţiei româneşti există controverse aprinse.

Imposibilul s-a produs pentru că, da, America poate să schimbe cursul istoriei. Şi nu printr-un război, ci printr-un vot. Aşa cum a spus-o un alt senator de Illinois, preşedinte al Statelor Unite, Abraham Lincoln: „Votul este mai puternic decât glonţul“. Cuvinte ca speranţă, încredere, solidaritate, conciliere, care în colţişorul nostru de lume ros de cinism cronic şi de meschinărie galopantă sună a gol, au revitalizat democraţia americană anchilozată în ultimii ani de frică şi de fundamentalismul religios.

George W. Bush a câştigat ultimul mandat exploatând spaima americanilor de celălalt, aşa cum a încercat şi Sarah Palin, nominalizată de republicani pentru funcţia de vicepreşedinte. Obama a pariat pe mesajul pozitiv, demontând mitologia ţesută de marii strategi politici, unii dintre ei angajaţi şi în România, că numai o campanie negativă poate mobiliza masele. Şi oricât ar părea de straniu, aceleaşi cuvinte vor fi pilulele de însănătoşire pentru criză. Încrederea este catalizatorul economiei.

Victoria lui Obama a fost primită în România ca vestea că există viaţă pe Marte. Rasismul s-a deghizat în refuz ideologic. Nu ne place Obama nu pentru că e negru, ci pentru că e socialist. Dar primul preşedinte de culoare al Statelor