Tehnicianul portughez spune că la Rapid a trăit cea mai mare deziluzie din cariera sa, dar nu vrea să părăsească România. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Octavian Cocoloş
1 /.
La Ambasada Portugaliei, situată pe strada Paris, numărul 55, e linişte. Nu cu mult timp în urmă, până la intrarea României în Uniunea Europeană, trotuarul era plin de oameni care aşteptau mult-visata viză spre Occident. Acum, doar steagul Portugaliei şi cel al Uniunii Europene, arborate la etaj, trădează apartenenţa casei. Un poliţist se plimbă plictisit. Are în grijă şi clădirea alăturată, care aparţine Rusiei. „Îl aşteptăm pe Jose Peseiro, antrenorul echipei de fotbal Rapid. Ne-am dat întâlnire cu el aici, la Ambasadă“, îi explicăm omului legii. După un sfert de oră, apare şi tehnicianul lusitan, însoţit de Fatima, soţia sa.
Arta de a rata trofee
Poreclit în Portugalia „Domnul Aproape“ pentru „arta“ de a rata „la mustaţă“ titlurile şi trofeele (acum trei ani, în decurs de doar câteva săptămâni, a pierdut finala Cupei UEFA şi a terminat pe doi în campionat, ambele eşecuri înregistrându- le ca tehnician la Sporting Lisabona), Peseiro nu s-a dezminţit nici pe alte meleaguri. Sezonul trecut, antrenorul a fost îndepărtat de la Panathinaikos cu patru etape înainte de final.
Nici în România lucrurile nu i-au ieşit cum şi-ar fi dorit. După un start excelent de sezon, Rapidul a căzut într-o teribilă groapă de potenţial (fiind eliminată şi din Cupa UEFA). În ultimul timp, situaţia pare să se fi redresat, „feroviarii“ au obţinut patru victorii consecutive, chiar dacă întreaga grupare a intrat în colaps financiar, victimă a războiului dintre acţionarii George Copos şi Fathi Taher. Jose Peseiro va susţine încă un test în Liga I duminică seară (ora 21.30, Antena 1), în Giuleşti, contra vicecampioanei Steaua.
"Cât am fost suspendat din fun