Intr-un fel, Motor-ul e opera hazardului. Istoria lui incepe intr-o zi de februarie geroasa a lui '99. Pe bulevardul Tudor Vladimirescu, in statia Padurii, nu departe de gheretele ce adapostesc pompele funebre, s-au intilnit doi oameni. Un intreprinzator, Alexandru Ciobanu (Nucu) si un artist, Dragos Patrascu. Povestea frescelor lui Dragos Patrascu si a Clublui Motor, la intrarea caruia, in loc de herb, atirna agatata o motocileta Jawa - relicva a razboiului rece dintre Est si Vest - poate fi considerata drept o adevarata epopee postmoderna. Geneza ei e, intr-un fel, semnificativa pentru schimbarile care au avut loc in societatea noastra in perioada postdecembrista. Clubul poate fi considerat un simbol al modului cum ar fi trebuit sa fie restructurata economia romaneasca, daca ar fi avut sansa sa incapa pe miinile unor intreprinzatori ce ar fi urmarit nu cistigul imediat, ci unul de perspectiva... Istoria frescelor de la Motor ma trimite cu gindul la filmele lui Chaplin, la Timpuri noi, Luminile orasului, Goana dupa aur, dar si la celebra scena a turnarii clopotului din filmului lui Tarkovski, Andrei Rubliov. Se imbina, in toata aceasta poveste, comicul cu tragicul, disperarea cu speranta. Scenele mute cu altele mustind de un verbiaj picant, presarat din belsug cu ingrediente balcanice... Prin dimensiunile ei, lucrarea lui Dragos Patrascu poate fi comparata cu imensele fresce ale lui Diego Rivera sau cu celebra Guernica a lui Pablo Picasso. E o lucrare unica in spatiul moldav. Ea ar trebui sa devina un punct de atractie pentru ieseni, sa devina un brand pentru orasul situat pe cele sapte coline. ...Ma gindesc ce destin ar fi avut frescele daca autorul lor n-ar fi fost Dragos Patrascu, ci un alt artist, sa zicem, Bejenaru. Ar fi urlat mapamondul, saptaminalele noastre culturale, specializate in a face lobby unei arte fara obiect, si-ar fi schimbat din mers opiniile. I