Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primă de baştan la Complexul Turceni

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 noiembrie 2008 ·

Directorul Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a beneficiat în luna iunie, în contul activităţii depuse în 2007, de o primă de 144.870 de lei, mai mare decât salariu său de 123.682 de lei, datele fiind disponibile în declaraţia de avere a soţiei sale, Narcisa Cristea, director în cadrul Primăriei Târgu Jiu. Veniturile obţinute de familia Dumitru şi Narcisa Cristea, directorul Complexului Energetic Turceni, respectiv directorul executiv al Primăriei Târgu Jiu, au ieşit la lumină. După ce a întârziat luni în şir, cu toate că legea o obligă, inclusiv să o posteze pe site-ul Primăriei Târgu Jiu, pentru a fi consultată de contribuabili, Narcisa Cristea şi-a prezentat declaraţia de avere. Pentru doi salariaţi la stat, felul în care arată declaraţia de avere a Narcisei Cristea te duce cu gândul la doi oameni de afaceri prosperi, dar care nu desfăşoară nici un fel de activitate. Aceasta, pentru că în declaraţia de avere sau de interese nu sunt consemnate societăţi comerciale sau activităţi care să poată fi surse alternative de venit, în afara salariilor de la stat. Directorul Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a încasat în iunie o primă de 144.870 de lei.

A muncit cu spor Suma respectivă, în lei vechi peste 1,4 miliarde, este consemnată în declaraţia de avere a funcţionarului public Narcisa Cristea, completată pe 20 octombrie 2008, şi a fost primită de directorul Dumitru Cristea, în luna iunie 2008, pentru munca depusă în 2007. Potrivit aceleiaşi declaraţii de avere, salariul primit în 2007 de Dumitru Cristea a fost de „numai“ 123.682 de lei. Leafa primită de Narcisa Cristea în 2007 a fost modestă în raport cu prima soţului, salariul încasat de nevasta lui Dumitru Cristea, în calitate de director executiv al Primăriei Târgu Jiu, fiind de 46.756 de lei. Veniturile totale ale familiei Cristea au fost în 2007 de aproximativ 300.000 de lei. D

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°