Poluarea fonică este prezentă mai ales în marile aglomerări urbane, unde traficul infernal este cel mai mare generator de decibeli. Protecţia fonică faţă de exterior se poate obţine cu ajutorul tâmplăriilor termoizolante. Dar poluarea fonică poate exista şi într-o clădire, chiar dacă aceasta este situată în cea mai liniştită localitate.
Şi nu e vorba neapărat de vecini zgomotoşi sau petreceri nesfârşite, ci de zgomote supărătoare, care se repetă ritmic şi constant, cum ar fi cele produse de funcţionarea unor echipamente din casă (climatizare, centrală termică, calorifere) sau aparate
electrocasnice, de apa care curge pe ţevile neizolate corespunzător sau pur şi simplu de paşii pe o pardoseală care sună a gol, pe treptele scărilor interioare.
Toate aceste zgomote, aparent insignifiante, care nu sunt mereu conştietizate, pot provoca nervozitate şi iritare în timp, pentru că repetându-se oamenii reacţionează la ele. De multe ori zgomotele supărătoare există chiar în interiorul propriei locuinţe. Într-o majoritate covârşitoare de cazuri apa de la robinetul din baie se aude şi din camera de zi, ce să mai spunem de dormitorul învecinat.
ÎN CLĂDIRILE NOI
Mulţi oameni se arată reticenţi la casele din prefabricate sau la locuinţele ce sunt compartimentate cu structuri uşoare, precum sunt cele din gips-carton, punându-şi nu numai problema rezistenţei în timp a acestora, ci şi pe cea a izolării fonice. Dar în ciuda aspectului aparent fragil al materialelor şi soluţiilor constructive moderne, caracteristicile de izolare fonică ale acestora sunt foarte bune. Secretul constă în atenţia acordată detaliilor, respectiv punerea în operă conform indicaţiilor producătorului a tuturor structurilor. Într-un bloc nou, spre exemplu, pereţii interiori pot fi subţiri, dar asta nu înseamnă că ei nu pot fi rezistenţi sau să se comporte ca barie