Vezi galeria fotoUniversitatea din Heidelberg "Oricine avea un titlu universitar, mai ales luat in strainatate, gasea inaintea sa cariera deschisa gata", scria C. Radulescu-Motru in Marturisirile sale din anii 1890-1900. Si de aceea "continuarea studiilor universitare in strainatate era pentru toata generatia mea un lucru asa de natural, incat nu cerea aranjamente prealabile... Plecau fiindca asa facea toata lumea."
Pana cand universitatile romanesti devin la randul lor bune si atractive, tinerii continua sa plece chiar si dupa Primul Razboi Mondial. Vasile Bancila scrie in 1922: "Licentiatii, cand sunt intrebati ce planuri au, spun: 'Plec, plec!'. I-a apucat instinctul migratiei catre Apus pe romani, dupa ce 2.000 de ani au gasit de bine sa stea in vagaunile Carpatilor. E cam tarziu, dar nu strica!".
Daca nu se duc, ii apuca regretele. Ca pe Alexandru Lapedatu in 1910, dupa o calatorie in Germania: "Calatoria aceasta m-a convins si mai mult de greseala ireparabila pe care am facut-o de a nu fi cautat si eu, ca alti colegi, sa merg la studii in strainatate - respectiv Germania -, unde in epoca aceea mergeau mai toti tinerii romani. Regretul era prea tardiv. Ajunsesem la o varsta si intr-o situatie ca nu mai puteam repara nimic".
Contactul cu Europa si cultura ei li se pare tuturor absolut necesar. Chiar si asa, staruie un sentiment de deprimare. Cum se intampla la C. Radulescu-Motru care, spre deosebire de Iordache Golescu mai inainte, care-si pastra optimismul si speranta ca starea romanilor se va indrepta, nu le mai are. Nerabdarea ii stapaneste pe cei mai multi. Si o neretinuta dezamagire ca schimbarile de la Gurile Dunarii sunt inca departe de asteptarile lor. "Eu cred ca suntem meniti sa ramanem printre popoarele etern sarace", scria acelasi Radulescu-Motru. "Roata norocului nu se va invarti niciodata pentru noi. Altii, care au d
