Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Braila se fac retrocedari ciudate

Publicat in Vocea Brailei, vineri 7 noiembrie 2008 ·

Primarul Aurel Simionescu este nemultumit de modul in care se fac retrocedari in municipiul Braila. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, acesta a precizat ca in Braila se fac retrocedari ciudate, cel putin atunci cind vine vorba de amplasamentul respectiv. Edilul-sef a precizat ca, din punctul sau de vedere, nu i e pare normal sa se retrocedeze bucati din piete publice, trotuare, spatii verzi si ca foarte bine ar fi ca proprietarii, daca se dovedeste ca sint cei indreptatiti, sa primeasca bani. Simionescu a facut referire la faptul ca tocmai au fost retrocedate trotuarul si spatiul verde din fata Salii Progresul, ca exista pe rol un proces de retrocedare a unei bucati din Piata Mare, ca mai exista inca o solicitare de 600 de mp in Piata Concordia si o cerere de compensare pentru o bucata din Piata Radu Negru: "Avem niste retrocedari ciudate, nu neaparat ca discutie asupra dreptului unor oameni, ci ca pozitionare. La Clubul Progresul avem o retrocedare pe trotuar, pe spatiul verde. In Piata Mare, pe str. Grivita, vor coltul pe care se vind rasaduri. Mai avem o solicitare de compensare pe ceva din Piata Radu Negru. Sint diverse solicitari, iar noi vom sustine in instanta nu sa dam terenul, cum s-a facut pina acum, ci sa le dam banii, daca se dovedeste ca proprietarii sint cei care cer". Simionescu a mai precizat ca nu exclude nici posibilitatea ca retrocedarea in natura a unei bucati din Piata Concordia, facuta in 2006, sa ii fi stimulat pe ceilalti sa faca acelasi tip de solicitari.

Cu toate acestea, primarul a tinut sa precizeze ca, desi doreste sa cumpere terenurile publice si cladirile de importanta pentru municipiu, asta nu inseamna ca va fi de acord cu sumele enorme pe care le cer unii pe aceste imobile: "Oamenii cer sume exorbitante pe astfel de cladiri si deja sintem in afara rezonabilului. Cer si 3 milioane de euro pe o cladire. Nu se poate asa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 45 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°