Aventurile, călătoriile, pasiunile dau uneori buni scriitori, plictiseala dă însă unii extraordinari: Chateaubriand cu celebrul mal du siecle, Sartre cu Ťgreaţať, Baudelaire cu spleen-ul, Verlaine cu Ťlangoarea monotonăť. Lawrence Durrell, ajuns ataşat de ambasadă peste tot unde englezii erau indezirabili - în Egipt, Argentina, Cipru, Iugoslavia (unde autorităţile Ťtitisteť interziceau populaţiei să aibă de-a face cu străinii) s-a trezit într-un ţarc teribil, le terrifique huis clos des chancelleries, care i-a inspirat nuvele cu aspect de ficţiune. Multe oraşe europene păstrează şi astăzi acest efect de cerc închis, cu aer propice autoreflectării; par cetăţi nepăsătoare la prăbuşirile economice ale lumii, turnuri unde hornul psihologic este foarte îngust, iar ieşirea nu poate fi căutată decât în sus, prin "jumătatea divină din om". Ele ne sunt azi tuturor accesibile: putem merge la Viena sau la Paris în fiecare week-end, la câte oferte aviatice cu totul accesibile primim pe mail. Şi totuşi, aceste mari capitale se află... peste opt mări şi ţări; căci trebuie să străbaţi straturi de civilizaţii spre a pătrunde în miezul chihlimbarului; stratul roman, cel germanic, cel medieval, renascentist, baroc, cercul uriaşei schimbări adus de Revoluţia franceză, şi încă tot nu poţi desluşi semnul identităţii: e oare amprenta culturală? sau aceea civică? E nepăsarea orientală? sau raţiunea şi activismul? Stăm între Orient şi Occident, cu pofte epicureice, plăcerea taclalelor la cafenea, sau robotim în Occidentul cu accent pe individualism, pe instinct istoric?
S-a întâmplat ca în acest an să ajung la Viena, după câteva zile petrecute la Paris: asemănările mi s-au părut mai mari decât mi-am închipuit pe când le-am străbătut separat... Poate şi pentru că am văzut, la Muzeul Albertina din Viena, o expoziţie Van Gogh (care va dura până pe 8 decembrie), cu numeroase schiţ
