Intre randurile paginii cu numarul 65, exact in mijlocul volumului Povestiri bologheze al Marianei Bojan, descoperi stralucirea fulgeratoare a unei mici alcatuiri de cuvinte in al caror inteles sunt distilate si topite sufletul, biografia si - spun cu batucitele vorbe mostenite de la altii - profesiunea de credinta a acestei unice artiste.
Iata pentru cei ce nu au volumul: "Cand eram copil si ma intrebau unii ciupindu-mi dureros obrajii, ce vreau sa devin cand voi fi mare raspundeam invariabil: 'Ma fac caine'. Dupa patru decenii inca mai scriam astfel de versuri: 'A trecut un caine / Si a recunoscut Cainele din mine'".
Daca vorbele amintind concizia oraculara a povestirilor lui Borges mai au nevoie de o cheie pentru a fi intelese, atunci trebuie sa vedeti si tablourile pe care Mariana Bojan le-a pictat mai ales in ultimii ani, de cand domiciliul sau temporar a devenit casa ridicata aproape de padurile inalte cu care incep Apusenii stropiti de valea Crisului. Caci in personajul Mariana Bojan, lucru rar la noi, intalnit poate doar in alta artista de exceptie, Margareta Sterian, dubla vocatie se numeste pictor si scriitor.
Am urcat gafaind cu ani in urma in atelierul artistei aflat sub acoperisul unuia dintre cele mai frumoase si inalte imobile de epoca din centrul Clujului si am crezut atunci ca micile personaje ce-i umpleau tablourile isi datorau marimea distantei de la care lumea se vedea de sus precum si extractiei livresti, si ea o distanta adaugata, desi provenita din propriul creuzet literar. La fel cred azi ca efectul transfocator sesizabil in noile sale tablouri ce aduce aproape personajele se datoreaza coborarii in satul ce ne aminteste numele unuia din personajele lui Rebreanu. La Bologa, cavalcada de personaje ce in anii '80 puteau purta genericul unuia din volumele sale de versuri - Phantasticon s-a risipit si a lasat locul de pri
