Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Internaţională a Zonelor Urbane

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 noiembrie 2008 ·

OLT. În calendarul ecologic, pe 8 noiembrie este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane. Autorităţile judeţene cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi-au amintit de această sărbătoare şi au transmis populaţiei date legate de repercusiunile urbanizării asupra mediului înconjurător, dar şi despre importanţa zonelor extraurbane. „Urbanizarea este un proces asociat deseori cu industrializarea, modernizarea şi dezvoltarea aşezărilor umane. Spaţiul urban este locul unde se derulează mare parte din viaţa lumii moderne. Zonele urbane sunt însă dependente de cele extraurbane, de păduri, terenuri cultivate, păşuni. Deteriorarea acestora va duce nu numai la distrugerea echilibrului ecologic, ci şi la apariţia unei reacţii inverse din partea mediului. Respectiv condiţiile de mediu sunt mai puţin favorabile pentru viaţa omului, pentru desfăşurarea activităţilor sale economice, sociale şi culturale“, a explicat Daniela Bălşanu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt. Ea a adăugat că o societate şi o economie sănătoase nu sunt posibile dacă mediul înconjurător este degradat.

Nepăsare Cu toate că sărbătoarea este importantă şi are implicaţii în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, instituţiile din judeţ nu au anunţat nici o activitate legată de marcarea acestei zile. În Olt, numărul fabricilor care poluează mediul înconjurător este destul de mare. SMR Balş, ALRO sau Electrocarbon sunt numai câteva exemple de fabrici cu impact negativ asupra mediului înconjurător, în zona urbană. Localnicii din Balş se plâng de mai mulţi ani că trăiesc într-un oraş poluat. În afară de câteva amenzi aplicate de Garda de Mediu, situaţia a rămas neschimbată. În nici unul dintre oraşele judeţului lucrurile nu stau prea bine, în condiţiile în care numărul fabricilor, dar şi cel al maşinilor este în creştere. Cu toate că normele Uniunii Europene

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 11 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 40 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 23 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°