Materie brută

şi material compozit

Insistenţa asupra materialelor şi a tehnicilor nu le priveşte, însă, pe acestea doar ca realităţi în sine, ci ea încearcă să identifice şi să pună în valoare forma simbolică şi expresivitatea ei plastică, pentru că anumite premise materiale impun sensuri specifice şi generează limbaje şi coduri proprii. Şi tocmai din această pricină, în sculptura lui Maxim Dumitraş există o relaţie perfectă între diversitatea formală şi continua împrospătare a mesajelor, pe de o parte, şi plaja de materiale şi de tehnici pe care el o foloseşte, pe de cealaltă. În această perspectivă, materialele folosite de la începutul carierei sale şi pînă astăzi sînt lemnul şi piatra, iar tehnicile sînt cele specifice, de eliminare, cu alte cuvinte, cioplirea, dar şi asamblarea care, privită din punctul de vedere al dinamicii formei, este una de adăugare. Nefiind un sculptor figurativ, fapt care dovedeşte încă o dată că el se plasează instinctiv într-o filosofie generală şi o modalitate de înţelegere a formei de tip tradiţional şi de factură răsăriteană, modelajul, prin excelenţă o tehnică a adăugării şi legată profund de preocuparea pentru figurativ, este folosit cu totul sporadic şi niciodată pentru a obţine forme consacrate şi efecte previzibile. Alături de piatră şi de lemn, un alt material imemorial, împreună cu tehnica lui ireductibilă, se regăseşte semnificativ în sculptura lui Maxim Dumitraş, anume împletitura din nuiele, uneori nudă, alteori lipită cu pămînt. Toate aceste materiale, împreună cu tehnicile specifice, atît prin statutul lor obiectiv, prin natura lor elementară, cît şi prin funcţia lor practică, sînt materii brute, esenţe constitutive ale lumii tangibile şi, în esenţă, ele nu sînt disponibile pentru discursuri cochete şi efecte ornamentale. Ele determină structuri, volume şi tactilităţi, definesc spaţiul şi încorporează o