Citesc o noapte intreaga din Slavici. Nu marile nuvele. Nu Mara, unde nuvelistul, invidios pe romancier, il sacaie dusmanos si nu il lasa sa-si duca de data asta proza acolo unde ar trebui, si asa insa "aproape o capodopera", cum scrie Calinescu. Citesc doar pe sarite Lumea prin care am trecut. Memorii, publicistica, ocazionale. Peste tot, gheara leului.
Iata un scurt pasaj, destul insa, destul ca sa vezi o clipa cazanul in care fierbe baiatul cojocarului din Siria: "Pentru clasa VI am trecut la Timisoara ca sa-nvat nemteste, m-am pomenit insa prea tarziu, caci calugarii de acolo, desi numai de tot putini dintre elevi erau maghiari, introdusesera si limba maghiara drept limba de propunere. Ramanea sa-nvat limba germana vorbind ici cu unul, colo cu altul, caci Timisoara era pe atunci oras german. Nu erau, ce-i drept, orasenii numai svabi, dar atat evreii, cat si sarbii si romanii vorbeau si ei nemteste. Dupa ce s-a incheiat insa pactul dualist, se lucra pe capete pentru asezarea pe temelii maghiare a vietii constitutionale in statul ungar si toata lume isi dedea silinta sa-nvete limba maghiara." Si pagina urmatoare: "Fiind insa ca vorbeam bine-n limba maghiara si cunosteam literatura maghiara, pater Hemmen avea un fel de slabiciune pentru mine, colegii mei ziceau ca tin cu el fiindca sunt slugarnic si tin sa intru in gratiile lui. S-a mai intamplat insa ca comitele suprem a vizitat liceul si eu am fost randuit sa recitez una din poeziile lui Petofi. O voi fi recitat bine, caci am primit drept un fel de premiu o carte, biografia lui Raffaello, dar aceasta m-a si dat gata - drept om lapadat de neamul sau." Biruie insa oriunde in pagina prozatorul: "Dupa ce tata batran a murit, tata ramasese cu o avere destul de frumoasa, ogoare, trei vii, paghini, si mai facea si negutatorie mai ales cu peste, cu berbeci, cu tei pentru legatul viilor. Intr-un rand a cum
