A fost săptămâna Cupelor Euro-pene. Cele două formaţii care au re-prezentat ţara noastră au avut meciuri decisive. Atât campionii de la CFR, cât şi vicecampioana Steaua au pierdut, ambele încheind seriile în care evoluează. În ambele partide, atât cea de pe Someş, cât şi cea din Hexagon, ne-au arătat diferenţa exisentă între formaţiile noastre de frunte şi elita europeană. De astăzi ne întoarcem la campionatul nostru cel de toate zilele, cu partidele din runda a 14-a. Fiecare echipă, în aceste ultime patru runde, caută să-şi asigure un loc cât mai călduţ peste iarnă. Este etapa a încă un derby, Rapid – Steaua, care încheie duminică seara, dar şi a meciului stegarilor în compania campioanei.
Oltenii promit revanşa
Gloria Buzău (18) –
Univ. Craiova (6) (GSPTV: 17:00)
12 4 3 5 10-26
La Buzău
6 4 2 0 7-2
Prima confruntare dintre cele două echipe a avut loc pe 15 octombrie 1978 la Craiova (4-1 pentru gazde). Deci cu 30 de ani în urmă. S-au disputat meciuri puţine, pentru că buzoienii au evoluat mai mult prin B. În cele şase partide disputate în Crâng, oltenii nu au reuşit să obţină nicio victorie, au reuşit în schimb două remize în aprilie 1980 (0-0) şi în octombrie 1984 (2-2). În această primăvară, pe 3 mai, în Buzău, gazdele au învins cu 1-0. În actualul campionat, în 13 runde, Buzăul nu a recoltat decât două goluri, pierzând legătura cu plutonul. Caută pe cât este posibil să mai adune câteva puncte pentru a nu intra în campionatul viitor cu un negativ prea mare. Oltenii, aflaţi pe un loc de Cupe Europene, nu au de gând să piardă, pentru a nu se îndepărta de pluton, promiţând revanşa meciului din primăvară.
Partidă de gradul zero
în Ialomiţa
Unirea Urziceni (2) –
Oţelul Galaţi (9) (GSPTV – 20:30)
4 1 1 2 5-6
La Urziceni
2 1 1 0 1-0
Ascensiunea fulminantă a ialomi