Cum sunt privite casele domnitoare de îndată ce, într-o anumită ţară, e proclamată Republica? Dacă schimbarea formei de guvernare s-a produs în urma unei ocupaţii străine (ca în România ori în Bulgaria după ultimul război), atunci Republica va fi privită cu ostilitate şi cu neîncredere. Dacă însă monarhia dispare prin voinţa majorităţii poporului, atunci ţara speră că va începe o viaţă nouă. Ultimul suveran nevoit să-şi părăsească patria este uitat în scurtă vreme şi el devine istorie încă înainte de a fi părăsit această lume.
Trecînd de la monarhie la republică, în 1889, Brazilia a oferit lumii exemplul unei excepţii care, după ce i-a impresionat pe contemporani, ne impresionează şi pe noi astăzi, la un secol şi ceva după evenimente. Cînd ultimul suveran brazilian, împăratul Pedro II, a abdicat plecînd în Europa, unde avea să-şi sfîrşească în curînd zilele, întreaga Brazilie, de la politicieni la poporul simplu, l-a tratat pe Dom Pedro cu nespusă blîndeţe şi s-a despărţit de el aproape cu regret. Nu fusese un om genial, dar domnise cu dreptate şi cu un mare simţ al răspunderii. La rîndul său, suveranul n-a făcut literalmente nimic pentru a împiedica instaurarea republicii, ci a abandonat tronul - am zice - cu uşurare şi cu satisfacţia intimă a datoriei împlinite. Despre puţini suverani s-ar putea spune acelaşi lucru!
împăcarea încercată de Dom Pedro, după o domnie de 58 de ani, în care şi-a pus pecetea hotărîtoare asupra istoriei Braziliei din secolul al XIX-lea, avea o explicaţie simplă: la urcarea lui pe tron, împăratul găsise o ex-colonie portugheză, ce abia îşi căuta bîjbîind drumul. La plecare, lăsa o ţară modernizată, bine consolidată, trăind după normele europene ale veacului. în timpul domniei sale, modesta ex-colonie se transformase într-un Imperiu, cunoscut şi respectat de toată lumea. în clipa cînd părăsea Rio de Janeiro pentr
