De la El Dorado oraşul construit numai din aur ascuns undeva în junglă, oraş pe care-l visau conchiscadorii la întregul continent oferind nemaiauzite splendori, America a fost de la început şi un edificiu oniric construit din dorinţele fiecăruia, un paradis terestru care părea să-i aştepte pe cei curajoşi să-l ia în stăpânire. Într-un fel, filmul lui Crialese vorbeşte despre această dorinţă, despre forţa iluziilor de a pune în mişcare lumea veche în căutarea unei lumi noi, cum sună şi titlul italian al filmului. O întreagă familie dintr-una din cele mai conservatoare şi mai tradiţionale regiuni din Italia, Sicilia, despre care celebra serie a lui Ford Copolla, Naşul, spune foarte mult, se lasă purtată de acest vis peste ocean aşteptînd ca minunea să se producă. Familia Mancuso, Salvatore (Vincenzo Amato), Fortunata (Aurora Quattrocchi), Angelo (Francesco Casisa), Pietro (Filippo Pucillo), dar şi Rita D'Agostini (Federica de Cola), Rosa Napolitano (Isabella Ragonese) pornesc la drum lăsînd în urmă pitoreştile ţinuturi natale. Nu este nevoie de prea mult ca aceşti ţărani sicilieni umblînd cel mai adesea în picioarele goale să cadă în extaz, cîteva fotografii le parvin, ele ar putea să figureze la rubrica de curiozităţi, o ceapă gigantică, o găină asemenea, bani care cresc în copaci, etc. rezultatul unui fotomontaj banal care exagerează proporţiile sau suprapune abil imagini. America s-a transformat pentru aceşti naivi într-un fel de Pays de Cocagne pe care Brugel cel Bătrîn o imortaliza într-un tablou celebru, ţară imaginară unde literalmente curg rîuri de lapte şi miere, unde îndestularea atinge pragul saţietăţii, o viziune gargantuelică prezidînd defilarea bucatelor şi coma digestivă. În transă, Salvatore zăreşte pe dealuri ţăranii sicilieni, adulţi şi copii, cărînd mere gigantice sub braţ, iar în mirajul său, se scaldă alături de alţi emigranţi într-un lac de lapte