Recentele alegeri din SUA demonstreaza ca lumea este dornica de schimbare. Este un lucru firesc, gradul defectuos de aglutinare al unei populatii de 6.5 miliarde de oameni, populatie bolnava de autism, cere o altfel de perspectiva. Cand scriu aceste randuri inca nu stiu care vor fi rezultatele scrutinului prezidential american. Sunt insa convins de un singur lucru: indiferent de castigator, precum s-a spus si dupa 9/11, lumea nu va mai fi aceeasi. si nu este vorba aici numai despre criza economica. Autismul nu poate fi vindecat cu false remedii ori cu efecte placebo.
Nu prea intelegem cum este cu criza economica, dar ceea ce observam este ca rareori media este capabila sa introduca discernamantul in gestionarea imensitatii de informatii care strabat mapamondul. Crizele de sistem apar si ca urmare a inadecvarii comunicarii.
O societate care stie sa-si gestioneze cum trebuie comunicarea va reusi sa supravietuiasca celor mai grele incercari. Care este rolul presei aici, te-ntrebi? Este presa romaneasca capabila sa faca fata noilor forme de agregare ale civilizatiei umane si socurilor mai mult sau mai putin previzibile din viitorul apropiat? Sunt intrebari la care orice jurnalist ar trebui sa-si raspunda atat in intimitate, cat si in cadrul redactiei unde lucreaza. Daca politicienii romani sunt lipsiti de viziune, suntem noi, jurnalistii, mai breji? Ma tem ca, de cele mai multe ori, raspunsul este negativ. Analizele publicate in presa din Romania sunt prea adesea urechiste si redundante.
Marele jurnalist si scriitor evreu Amos Oz (nominalizat in acest an la premiul Nobel pentru literatura) arata care este diferenta dintre o societate traditionala si una moderna. Intr-o societate traditionala omul stia, intr-o anume masura, raspunsurile la trei intrebari fundamentale: (1) unde voi trai; (2) cum am sa-mi castig painea; (3) ce se va petrece
