Despartiti anul trecut de autoritati si internati in centre sociale sau de reeducare, minorii infractori din Centrul Vechi se regrupeaza, incetul cu incetul, dupa gratii. Dupa arestarea lui Alberto Agafitei, in arest a ajuns un alt membru al gastii, Marian Zaharia de 17 ani, banuit ca ar fi pus la cale furtul autoturismului cu care grupul a ajuns la Suceava in noaptea de duminica spre luni. Acuzat de furt calificat, acesta urma sa fie prezentat ieri in fata procurorilor cu propunere de arestare preventiva. In cazul lui Aron Balan, zis „Blondu'", procedurile sunt mai complicate. Avand numai 14 ani, acesta nu poate fi arestat. In schimb, politistii si procurorii au finalizat un prim dosar in care minorul, Alberto Agafitei si Astor Jan Laesu, poreclit „Motocel", sunt acuzati de furt. „Dosarul, care face trimitere la 19 fapte de furt pe care cei trei le-au comis in intervalul mai - august 2008, a fost trimis deja in instanta", a precizat procurorul Daniel Catalin Mitric, purtator de cuvant in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani, primul termen al procesului fiind pe 24 noiembrie. Ca latul incepe sa se stranga in jurul minorului o dovedesc alte doua dosare aflate pe rolul Judecatoriei Botosani prin care doi botosaneni au solicitat daune familiei Balan. Deja, intr-unul caz familia minorului a fost obligata la plata a 517,59 de lei. Pana ce magistratii vor dispune o masura speciala in cazul minorului, acesta va fi internat in Centrul de Primire a Minorului in Regim de Urgenta (CPMRU), unde va beneficia de o atentie sporita, unitatea urmand sa fie pazita de un politist. Potrivit Angelei Curelariu, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, in cazul lui Aron Balan instanta a stabilit in mai masura plasamentului in regim de urgenta. Acesta a mai ajuns la CPRMU, dar a fugit pe un geam de la baie. Ulterior a ajuns din nou in centru,