La Bucuresti, timp de trei zile, a avut loc Festivalul International de Literatura, un proiect conceput si coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu si Bogdan Alexandru Stanescu, a carui tema a fost Rewrinting the Map Of Europe. Our private wars. Manifestarea a adus la Bucuresti scriitori din Irlanda, Germania, Polonia si Ungaria, care au citit fragmente din cartile lor deja aparute sau in curs de aparitie. Romanii au asigurat, preponderent, partea de dezbateri. "Toti scriitorii pe care i-am invitat la acest festival rescriu granitele unui trecut comun - si o fac intr-o Europa care e in plina rescriere. Sunt scriitori tineri care incearca sa 'stabilizeze' granitele unui Wonderland in continua miscare, si o fac recuperand o harta comuna, cea a trecutului", scria in caietul de prezentare Bogdan Alexandru Stanescu.

Am fost la festival in doua seri din cele trei. Spun acest lucru de la bun inceput spre a nu fi acuzat ca nu redau tot ce s-a petrecut acolo, dar si pentru a nu cadea in pacatul de a vorbi despre ceva ce nu am vazut, nu am auzit, nu am inteles direct de la sursa. Am citit prea multe comentarii entuziaste despre ce urma sa fie si prea putine - in rastimpul trecut de la festival - despre ceea ce a fost. Din prefata manifestarii puteai avea senzatia unei adunari decise sa puna odata pentru totdeauna ordine in cateva din problemele mari ale literaturii: pentru cine scriem, cum si unde scriem, ce "razboaie personale" duc scriitorii din Est, care sunt drumurile care duc spre Vest si, in general, ca tema a temelor, de ce literatura tanara este cu totul altceva decat literatura care s-a scris pana acum (desigur, in Europa de Est, dar mai ales in Romania).

Nu a fost chiar asa. Pe de o parte, a fost bine ca intentiile si declaratiile programatice nu s-au implinit, iar pe de alta parte, n-a fost tocmai OK, ca sa folosesc si eu un termen la moda. Atmosfer