Marian Iancu dă asigurări că formaţia de pe Bega va exista, indiferent de rezultatul negocierilor cu Intercenter, de litigiile în care e implicată echipa şi de lipsa finanţării
- Domnule Iancu, care mai e situaţia demersului pentru recuperarea celor şase puncte?
- Ne judecăm la Lausanne, la TAS. Am depus acolo cererea noastră argumentată, contra celor de la Comisia de Disciplină a FIFA şi Comitetul Executiv al FRF. Am cerut anularea hotărîrii de depunctare şi suspendarea executării pînă la finalizarea cazului. FIFA şi FRF trebuie să-şi exprime poziţia, iar FIFA a transmis că soluţia dată nu e definitivă şi că mai întîi ar trebui să judece şi Comisia de Apel a FIFA.
- De ce durează atît de mult?
- După părerea mea este doar o tragere de timp, o tergiversare. Noi am transmis că nu sîntem de acord. Regulamentul spune că pentru orice decizie luată, trebuie să fie anunţată şi Comisia de Apel, dar Zambon a procedat la fel, a mers direct la TAS. Probabil luna aceasta, TAS se va pronunţa pentru suspendarea executării. Apoi, cînd va fi stabilit următorul termen, vom trece şi la fondul problemei, palmaresul.
- Ce anume veţi face în privinţa palmaresului?
- Am notificat deja FRF să anuleze certificatul care i-a fost dat lui Zambon şi să repună în drepturi, cum este normal, ASFC Timişoara. Apoi mai este şi cercetarea penală. Din cîte ştiu, anumite persoane din FRF au dat deja cu subsemnatul, Zambon este chemat şi el. Săptămîna trecută a fost chemat la poliţie şi nu s-a prezentat. Sper să nu facă vreo surpriză să plece din ţară, pentru că vreau să-şi ispăşească pedeapsa aici, dacă va fi găsit vinovat. Sînt convins că e.
"Răbdare, fără verdicte"
- Negocierile cu Intercenter în ce stadiu sînt?
- Cred că situaţia economică îi face pe toţi mai circumspecţi în paşii lor investiţionali. Nimeni nu t