Onestitatea si curajul nu sunt chiar punctele forte ale presei romanesti, lucru care se vede cu ochiul liber mai ales in campaniile electorale cand, nu-i asa, toata lumea se declara mai independenta ca niciodata.

Atat doar ca dincolo de aceasta independenta declarata, partis-pris-urile sunt mai mult decat transparente. Cel mai evident este desigur al trustului Intact care are, pana la urma, nerusinarea de a se declara echidistant in conditiile in care patronul sau, ma rog, tatal patroanei candideaza in cadrul unei coalitii care vrea si chiar are sanse mari sa ajunga la guvernare.

Prin alte redactii, desi motivele sunt cu mult mai putin arzatoare si manifestarile ceva mai subtile, inclinatiile sunt cat se poate de evidente. Si asta inca nici nu ar fi capatul lumii, cat faptul ca ele se invart in jurul unei singure persoane, fost, actual si viitor prezidentiabil.

Presa roamaneasca este, in general, pro si anti Basescu, dihotomie valabila si la nivelul comentatorilor politici, cu mentiunea ca tabara anti este cu mult mai bine reprezentata, aproape unanima cu exceptia trustului Realitatea, a Evenimentului zilei si B1TV.

Asta nu inseamana ca nu exista si publicatii independente, dar foarte putine si, in mod obligatoriu, de mai mica anvergura. Cu cat audienta sau tirajul sunt mai mari, cu atat interesele cresc si inclinarea balantei devine inevitabila.

Daca am lasa insa deoparte idealismele, ar trebui sa admitem ca obiectivitatea 100% este imposibila cat timp jurnalistii nu sunt roboti, ci oameni cu convingeri proprii, simpatii, cum altfel decat absolut subiective, si chiar cu umori. Profesionalismul presupune depasirea lor pe cat posibil, insa undeva cate o tusa totusi poate persista.

De aceea, poate ca modelul american (inca o lectie, ce sa-i facem) ar putea fi preferabil. Acolo, marile publicatii is