De ce il adora europenii pe noul presedinte ales al Statelor Unite, Barack Obama? Ce intrebare stupida, ati putea spune. E tanar, arata bine, e inteligent, stie sa inspire, e educat si cosmopolit si, mai presus de toate, promite o schimbare radicala fata de cea mai putin populara administratie americana din istorie. Comparati-l cu rivalul sau, John McCain, care vorbea despre schimbare, dar care pentru cei mai multi europeni reprezenta exact opusul ei.
si totusi e ceva ciudat in aceasta manie europeana legata de un politician american negru, chiar daca stim cu totii ca un presedinte sau prim-ministru de culoare (ca sa nu mai spunem ca-l cheama si Hussein) este de neinchipuit pentru Europa. Sau poate tocmai despre asta e vorba.
Europenii au fost mult timp gazde ospitaliere pentru starurile afro-americane. Ganditi-va la Josephine Baker, care i-a vrajit pe parizieni si berlinezi intr-o perioada in care negrii nu puteau vota – sau chiar folosi aceleasi toalete ca albii – in multe parti ale Statelor Unite. Orase ca Paris, Copenhaga, Amsterdam au fost un refugiu pentru muzicienii de jazz afroamericani care incercau sa scape macar temporar de rasismul institutionalizat. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul altor artisti. James Baldwin, de exemplu, si-a gasit un nou camin in Franta.
Pentru ca in Europa erau doar foarte putine persoane de culoare, adulatia fata de starurile afroamericane li s-a potrivit europenilor manusa. Ii facea sa se simta superiori americanilor; se puteau bate singuri pe spate laudandu-se cu lipsa de prejudecati rasiale. Atunci insa cand, dupa anii ’60, mase largi de oameni din tari nonoccidentale au inceput sa vina in Europa, perspectiva s-a dovedit a fi iluzorie. Totusi, iluzia era ceva placut atat timp cat s-a mentinut, iar actuala Obama-manie ar putea contine si un element de nostalgie, pe langa cel de speranta.
@N_P
