* Distribuţia se reuneşte la 30 de ani de la lansarea serialului
Protagoniştii serialului-fenomen, printre care Larry Hagman, Linda Gray şi Patrick Duffy, se pregătesc pentru o reuniune „de familie”. Starurile vor fi iar împreună pentru a celebra cei 30 de ani de la lansarea faimoasei producţii.
Hagman (antipaticul JR Ewing), Gray (Sue Ellen, consoarta alcoolică a lui JR) şi Duffy (inofensivul Bobby Ewing) se numără printre invitaţii evenimentului care va avea loc sâmbătă, la ranch-ul clanului Ewing din localitatea Parker, de lângă Dallas.
Pentru a asista la această reuniune, fiecare fanatic al serialului a scos din buzunar câteva sute de dolari. Cu cât suma plătită a fost mai mare, cu atât locul obţinut este poziţionat mai aproape de cel al actorilor, în cadrul serbării câmpeneşti aniversare.
Hagman, care era plătit cu 80.000 de dolari pe episod, a declarat: „Cred că a fost un serial cu care oamenii s-au identificat. Această aniversare va fi foarte amuzantă, căci este prima pe care o organizăm alături de fanii noştri, care vin din toată lumea”.
Dallas a debutat în 1978 şi a fost difuzat până în 1991. Milioane de oameni din toată lumea au urmărit viaţa tumultuoasă a magnatului petrolului JR Ewing, într-o saga despre bogăţie, sex şi luptă pentru putere. (D.P.)

Pentr